1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Capitolul 20
Călătoria lui Paul în Grecia
Capitolul 20
28 Vegheați asupra voastră și asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu i pe care și-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu j. 29 Eu știu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi hrăpăreți care nu vor cruța turma. 30 Chiar și dintre voi se vor ridica oameni care vor răspândi învățături înșelătoare ca să-i atragă pe discipoli după ei. 31 De aceea, vegheați și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, noaptea și ziua, nu am încetat să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi. 32 Iar acum vă încredințez lui Dumnezeu k și cuvântului harului său, care are puterea să clădească și să dea moștenirea tuturor celor care au fost sfințiți. 33 Nu am râvnit nici argintul, nici aurul, nici haina nimănui; 34 dar voi știți că pentru trebuințele mele și ale celor care erau cu mine au slujit aceste mâini. 35 V-am arătat în toate privințele că muncind astfel trebuie să-i ajutați pe cei slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire a da decât a primi»".
Note de subsol
|
|
|
|
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28